Drama continuă pentru solistul Goodbye to Gravity, Andrei Găluț: ”Șansele ca el să mai arate exact ca înainte sunt foarte mici”

Drama continuă pentru solistul Goodbye to Gravity, Andrei Găluț: ''Șansele ca el să mai arate exact ca înainte sunt foarte mici''
Publicat: 19/11/2015, 13:34
Actualizat: 28/11/2015, 16:32

”Șansele ca el să mai arate exact ca înainte sunt foarte mici. E foarte greu de crezut. Aceste operații se vor face în decursul anilor. Se vor termina de abia peste 4-5 ani. Pe lângă faptul că sunt proceduri scumpe, de sute de mii de euro, pacientul trebuie să aibă un psihic de fier pentru a nu se cufunda în depresie”, a declarat o sursă medicală pentru cancan.ro.

Andrei Găluț este internat în Olanda, unde își tratează arsurile suferite pe mare parte din corp, cele mai grave, de gradul trei și patru, fiind la nivelul feței. În prezent, medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. Până acum, Găluț a suferit câteva operații de reconstrucție a feței, notează sursa.

În incendiul de la Colectiv, Andrei Găluț și-a pierdut colegii de trupă, iubita, câțiva colegi de muncă de la Oracle, dar și prieteni fotografi sau alți apropiați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×